Unde își va petrece ziua onomastică fostul președinte Ion Iliescu

Unde își va petrece ziua onomastică fostul președinte Ion Iliescu
Publicat: 06/01/2013, 13:03
Actualizat: 01/11/2016, 10:07

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, își va sărbători onomastică în familie, alături de soția sa, Nina, surse din anturajul său declarând, duminică, pentru MEDIAFAX, că fostul șef de stat se va odihni în ziua de Sfântul Ion și nu va organiza, ca în alți ani, primiri de oaspeți.

Iliescu își va petrece ziua onomastică în București, acasă, alături de soția sa, Nina, așa cum a făcut și acum un an, dar și acum doi ani.

În 2013 se împlinesc trei ani consecutivi de când fostul șef de stat nu mai organizează, de Sfântul Ion, primiri de oaspeți la biroul său din strada Atena nr. 11, el preferând să își petreacă această zi cu familia, de regulă acasă.

Sursele din anturajul său au precizat, pentru MEDIAFAX, că Ion Iliescu își va sărbători cu invitați ziua de naștere de pe 3 martie. Fostul șef de stat și-a sărbătorit cu invitați ziua de naștere și în 2012, în cinstea sa fiind organizat un spectacol la Ateneul român, unde a concertat orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vladimir Putin vrea să facă pace. Vestea pe care o aștepta toată Planeta: Noi suntem...
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×